Viață tomnatică

21d1a84b48e81c8f11da88a29a4dccef
pinterest

De ce să nu strângi toamna-n brațe,

Să bei din aerul sălbatic,

Să pleci cu tot cu flori,
Să-ți legi vântul de șold.

Ți-e albastru că până mâine

Doar mai stă pe geam

Dublu-schizofrenică, ploaia.

Răcoarea merge, se încalță,

La colț stă ceața,  frunzele culcate unele peste altele,

pinterest
pinterest

Pe crengile încă goale.

Și când vroiam să mă afund în nori,

Un apus de soare ne subjugă.

Creierul suspină ploi

Pe asfaltul rece – umeri goi.

Viață de toamnă, deloc albastră

„Erai toată numai limite de depășit”. Când fără să gândesc,

weheartit
weheartit

Doar ascult

O picătură de ploaie

Pe marginea ferestrei,

Atunci sunt eu.

Anunțuri

despre cei ce ne enervează

SONY DSC

mâine când mă trezesc

să plouă, să tune și să fulgere

pe la zece, sâmbătă.

în mirosurile de ceață de pe fereastră

și gustul ploii,

mic dejun.

Am impresia că la un moment dat, scrisul ăsta mă va da de gol. Sau mă va bârfi imediat cu altcineva și va spune totul despre mine. Mă face să scot din mine ceva, ca oamenii să vadă repede și să comenteze. Mă face să îl pocnesc, dar apoi îmi trece. E nesimțit, nu am ce zice… dar e fain în același timp. Așa cum îmi place mie. Artist, profund, ironic, naiv, enervant, extrem de deștept, nesigur pe el, provocator, interesant. Și ploios. Și filosof! Hai că-i ajunge.

Dupaia mă enervez că e gălăgie sub saltea, așa cu noaptea-n cap. Gânduri de doi lei, înalte 6f977ac3f502a18da2bf2b5526898125ca brazii ce nu se potolesc până nu le joc în picioare. Și bineînțeles, între violetul norilor și albastrul norilor, gândul meu continuă să se miște într-una.

Mă enervez constant când mi se pun întrebări inutile, fără sens care mă obligă să răspund din bun simț, fără să pară că m-aș fi enervat . Și acum mă enervez că mi se blochează laptopul de îmi vine să-l trântesc. De exemplu, și azi puteam să mă enervez când am văzut atâta soare. Dar m-am abținut când a început să se înnoreze. Mai ales mă enervez când oamenii mă întreabă lucruri pe care nu-i interesează și eu mă apuc să le răspund cu sinceritate. Nervii mă apucă când trebuie să mă ascund în spatele ploii și după tot felul de reacții ale vremii.

Oamenii enervanți nu sunt reci sau distanți, ei sunt chiar interesanți prin modul în care te enervează, sau te scot din sărite. „E ciudat! uneori nu poți iubi un creier cum te poți atașa de o inimă.”

Așa, la miezul nopții

mi-am ținut de urât.

pentru că nicio dimineață nu ne mai prinde împreună,

20742e390ecd433dbfa09082372a07b0eu dorm, tu mergi la examen

într-o zi de sâmbătă.

sfârșitul nervilor.

 

existența soarelui

deșteptul de soare cu infuzii de raze
dincolo de ferestre
toate nuanțele de cenușiu-optimist

ciudatul din florile sălbatice
și din pistruii cerului
sub ceață și ploaie – primăvara

enervantul din amurgul ars
elogiul umbrei, pe crengile încă goale99fa011cb41221637e836a0463ccab5e
– ce te-ai blocat așa?
discuție enervant- subtilă

scandalul norilor la masă
ploaie recentă și soare din plin

nu am crezut că mai există

sau poate încă nu există

și totuși încă am impresia că există

măcar, să cred naiv că nu există

dar el apare iritant,

aș vrea să cred că nu există.

a44291c15cf3d92d08376b2bd2ec3470

 

 

Inventează-l. Scrie-l. Scrie-te.

5abd98c55fe0c097d5334d02a3f30785Creierii tăi au ramuri de  orizont, de dimineață, de câmp

și de, de, de… de încă ceva care nu are cuvânt.

O însușire de cuvinte nu înseamnă o idee.
Înseamnă să-ți pui sufletul într-o canapea și să nu-l mai pui deloc în mișcare.

Pe guler stau copaci ca un buchet de semafoare

înghesuiți de  nisipuri mișcătoare

Ne dăm seama  că primăvara se mută la etaj

după mirosul de ziar și apusurile din tălpi

și din cauză că mâinile mele simt cel mai des

degetele tale în exces.

Picioarele-mi zboară doar pe pământ

păru-mi stă strâns într-un gând,

pentru atunci când oamenii se vor fi plictisit de vârfurile mele

 și ar putea să stoarcă lămâile pe toate ciornele inimii,

iar pe tine să nu te mai prind că aspiri firele de păr de pe covor!

Dacă vrei, ia oceanul! Dacă nu-ți convine, ia luna fără supărare!

„Lasă-mi mie  nasturele de lemn la cămașa de urzici.
Dar să nu îl coși. Pune-l peste cămașă, urzicile îl vor crește!”01d22da8e43489a77ff81e1be1fb4ac7

Abia atunci faptul că nu mă sfârșesc brusc a ieșit la iv-eala!

Plăcut sentiment când te privești- fără îndoială.
De atunci, picioarele mele au început printre nori să se julească
și gândurile tale atent să mă privească.

tu, însă, categoric n-ai nimic deosebit.
fato, cu-nfăţişarea asta de tren inventiv

„chiar nu vezi? semeni leit
cu poetul ăla de-şi zice iv!”

Ploaia modernistă in segmente

E iarnă! să vorbim despre eșarfele albe ale ploii. Culorile cerului cu amestec de orizont împreună cu rugina de pe gânduri formează un popor de ploi. Nu există o singură ploaie.

[Ploaia este cuvântul de recunoaștere printre cei ispitiți de o oarecare suspendare a lumii. Să spui că îți place ploaia înseamnă să te recunoști diferit]

3425ac868e4d877a90fa7447ee0f190cAparent o hoinară, colecționară de curiozități, ea va rămâne ultima oriunde lumina mai poate să strălucească. Fiind așa de modernă, ea se acceptă pe sine însăși, caută să se inventeze  și ia asupra ei sarcina unei elaborări despre sine. Ea refuză orice i s-ar prezenta sub forma unei alternative simpliste și autoritare.

Așadar, trăsăturile ei au diversitatea însușirilor omenești. Ploaia este sentimentală, pasională, rece, vulcanică și exuberantă. După ce s-a gândit bine de tot, a luat hotărârea să părăsească norii și să se arunce asupra noastră. Pentru a o întâmpina cum se cuvine, trebuie să-i înțelegem personalitatea.

[Ploaia poartă în sine genele copilăriei. Când eram mici, ne stropeam cu furtunul, țopăiam în bălți și ne băteam cu apă. Desigur, întrucât se pare că suntem oameni mari, o facem pe supărații atunci când, din falsă stângăcie călcăm într-o băltoacă]

Iubirea mea pentru ploaie înseamnă și neîncredere față de soare. Soarele este un bliț 9cd1d522c9bfed3efddcb340d3ec1eef (1)permanent care ne obligă să ne plecăm privirea. Este înalt și blond, și are ochi albaștri. Cum nu se poate mai rău. Uneori mă gândeam că, prin apăsarea căcâiului aș putea declanșa mecanismul ploii. Mă gândeam că ar putea exista butoane secrete care stârnesc furia norilor- poate un colț de capac de canalizare. Noi compunem cu călcâiele o muzică care influnțează cerul într-un mod albastru, rebel-cenușiu pe la margini.

Ca să chemi ploaia îți trebuie încălțăminte bună, tocmai de-aceea plouă mult în Anglia, țara pantofilor de calitate.

Cea mai mare parte a apei de pe Pământ este sărată, și totuși apa de ploaie este dulce. Sarea a rămas acolo sus cu un scop necunoscut. Poate e folosită la colorarea norilor.

35400d7a76f2339ed6a3d76e56e40d7e[Ploaia bate la ușă. Cu milioanele-i de pumnișori, ea bate din toate picăturile ca să vadă dacă suntem acasă. Da, suntem. Îi deschidem și o întâmpinăm cu drag. Apoi începem să înflorim odată cu căderea ploii. Muguri, frunze fragede, idei încep să crească. Noi le culegem roadele]

Îmi place de ea. Cu picăturile ei moderniste îmi dictează cum să mă îmbrac și mă împinge sub umbrelele altora. Folosim așa de des expresia: ploaia cade! dar după atâtea căderi, ea nu se accidentează niciodată.

 

9d658f523561f9104555ec5d89015403Cărți de citit (și de unde mi-a venit inspirația):

  • „Despre Ploaie”- Martin Page
  • „Ce este un autor”- Michel Foucault

 

 

 

 

Nu mă citiți, vă rog! Mulțumesc

Să ne înțelegem!

îmi place să vă cunosc și să mă „folosesc” de voi

oameni de care n-am habar!

prin voi îmi supun textele la un tratament special

până reiese o cusătură enigmatică (dex- neînțeleasă)

între mine, voi si versul.

Nu vă obosiți, vă rog!

decât să descifrați mistere

citiți versuri de manele

Că niciodată nu se scrie

atât de tragică filosofie,

încât să o citești de  trei ori

și capu’ să-ți rămână tot în nori.

Și nu, nu mă pot abține

Ego-ul vorbește în prefața unui tratat de matematici

exact cum o linie este un punct care a ieșit la plimbare…

(te-am pierdut)

Să revenim:

nici în acest cuvânt și nici în celălalt cuvânt,

niciunul dintre cuvintele vizibile și lizibile

nu spune despre ce e vorba acum.

Este vorba mai degrabă de ceea ce se spune printre cuvinte,

în spațiul dintre ele, în distanța ce le desparte.

(e vorba de ce crezi tu)

Să ne încredem totuși în încredere!

M-am/ți enervat și:

1. nu o să pun nicio poză

2. vă las temă de casă: Plouă, dar e bine… gleznele fac ce fac toate gleznele: citesc!

3. gata cu acuzele- scriu nimicuri ciudate/dar sunt nimicurile mele

 

 

Hai să ne punem dulapul într-o plasă de rafie și să fugim

că vine iarna!

De la Și iată că până aici, toamnă suprimată.e8ee0b469619bd60c8d2696fd3248ddb

Izgonită din spațiul tabloului și exclusă din raportul frunzelor,

2eadfeb087458e0d332196c15e0dd972neglijată de savoarea ploii ne arată că, de fapt, aceasta nu este reflectarea a nimic.

În seara care cade, geamul susține un soare roșu-analog celui rămas pe cer.

Reținută împotriva ei, pe transparența ferestrei, vedem trecând nori0979a15e4e265a8aae474e1b54ad73e6

…și vântul care a tras perdeaua acoperișului minții,

care aparent netedă, sparge fragmente fără nici o pliere a ochilor

ca și cum dispariția soarelui ar fi afectat vocabularul și lipsa ideilor

De la Însă această suprafață… și până aici,

nu mai e nimic.

Dimpotrivă! dincolo de vorbăria trează dar imediat pierdută a oamenilor,

lucrurile ar putea în mutismul lor și în somnul lor

să formeze un cuvânt- un cuvânt stabil pe care nimeni nu-l va putea șterge.

…ma feresc să nu mă ningă.